Scrisoarea I

Valoare:
Gratis
Marime:
9.88 KB
Pagini:
1
Nota:
8.64 (301403 voturi)
Favorit:
Nu (Adauga)
Raport:
Share:
Domenii:
Accesari:
1336246
Nr. desc.:
306837
Fisiere:
doc
Orice document downloadat sau uploadat este adaugat in Biblioteca
Extras din document:

Geneză: face parte din suita celor cinci satire pe care Eminescu le-a intitulat Scrisori.
Temele poeziei sunt:
1.) soarta savantului în raport cu societatea
2.) cosmogonia şi apocastaza (geneza şi o previzibilă stingere universală)
Structura: poezia are o structură simetrică dată de similitudinea între inceputul şi sfârşitul ei, un peisaj luminat de razele Lunii. Poezia cuprinde mai multe tablouri grupate în două părţi: în care prima este o meditaţie filozofică şi a doua o satiră.
Problematica poeziei:
Prima parte:
1.) Prima secvenţă cuprinde tema filozofică a timpului prezentat în două ipostaze:
- un timp individual ireversibil, redat prin metaforele “ceasornic”, “lunga timpului cărare”
- timpul universal-cosmic, veşnic simbolizat de Luna.
2.) A doua secvenţă cuprinde o invocaţie retorică, luna fiind denumită “stăpâna mării”.
În creaţia lui Eminescu liniştea selenară, armonia luminii selenare precede o meditaţie întrucât ea invită la meditaţie, deschide “poarta intrării” în lumea gândurilor şi sentimentelor.
Acest peisaj este un model de transformare a naturii exterioare în stare sufletească specifică a romantismului. Privirea celui care contemplă natura reţine mai întâi spaţiile mai indepărtate şi vaste: pustiuri, tărâmuri pentru ca apoi să reţină realităţi mai apropiate: podeţe, cetăţi, case.

Documente online similare In categoria » Proiecte/Referate » Romana

Enigma OtilieiEnigma otiliei
1 Încadrare în opera lui G Călinescu În disputa din epocă în legatură cu soarta romanului românesc G Călinescu s-a situat
Concepte<br />
operationaleConcepte operationale
Adevăr artistic = modul propriu scriitorului sau artistului de a înţelege a recrea lumea într-o operă de artă; alegorie
Ultima noapte de<br />
dragoste  intaia<br />
noapte de razboiUltima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
Camil Petrescu a fost unul dintre cei mai importanti scriitori ai perioadei interbelice alături
Mihail SadoveanuMihail sadoveanu
Opera sadoveniană a imaginat un univers propriu de o perfectă şi monumentală coerenţă a cărui particularitate s-a impus şi s-a
MorometiiMorometii
Marin Preda este unul dintre cei mai mari romancieri realisti din literatura romana el continua o traditie puternica a prozei romane cea
Lucian BlagaLucian blaga
Este un deschizãtor de drumuri în poezia româneascã creator a unei poezii filozofice un poet filozof a cãrui operã se încadreazã
Ernest HemingwayErnest hemingway
Ernest Hemingway pe numele sau complet Ernest Miller Hemingway s-a nascut pe 21 iulie 1899 in Oak Park Illinois SUA Este unul dintre
Alexandru<br />
LapusneanuAlexandru lapusneanu
Structural nuvela este alcatuita din patru capitole cu tot atatea motto-uri: • Daca voi nu ma vreti eu va vreu…” • Ai
Promo Promo
Promo
^ Top