Extras din document:
Nu puteam să nu aduc în discuţie şi campaniile publice, deoarece ele sunt cele cu ajutorul cărora, ca PR ne punem în aplicare ideile. Orice bun specialist în relaţii publice trebuie să ştie ce este o Campanie de Relaţii Publice, dar şi de câte tipuri poate fi.
În ultimul subcapitol al capitolului I, pe care îl consider cel mai interesant, sunt expuse părerile şi experienţele unor personalităţi, pe care prefer să îi numesc maeştri ai relaţiilor publice. Oameni de la care orice PR, purtător de cuvânt, oricât de bun ar fi are ce învăţa şi ale căror idei nu au cum să nu te inspire, mai ales dacă te afli la început de drum.
Astfel, am împărţit primul capitol în patru subcapitole intitulate „Istoria relaţiilor publice”, „Definirea termenului de relaţii publice”, „Tipuri de campanii publice”, „Specialistul relaţiilor publice, omul”.
Al doilea capitol este realizat exclusiv pe firma Pull and Bear. În primul subcapitol intitulat „Relaţiile publice prin intermediul mijloacelor mass-media”, am vorbit despre cum specialiştii relaţiilor publice folosesc presa pentru a promova propria firmă, dar şi cum tot cu ajutorul presei o firma poate fi implicatăîntr-un scandal. Dacă va depăşi sau nu criza, depinde în foarte mare parte de cât de bun este PR-ul, dar şi de cât de cunoscută este firma şi măsura în care a fost ea afectată.
Al doilea subcapitol al lucrării de disertaţie aparţine clienţilor firmei. Am vorbit despre toate beneficiile pe care marele brand îl pune la dispoziţia clienţilor, deoarece eu asta înţeleg prin „Relaţiile publice în raport cu clienţii”. O firmă se poate apropia de client cu ajutorul presei sau a unor, fie campanii, fie promoţii care să îi fidelizeze.
Ultimul, dar nu cel din urmă subcapitol este destinat unor persoane considerate de brand motorul firmei şi anume angajaţii. Ca o firmă să aibă succes trebuie să aibă angajaţi pe măsură, iar ca să îi obţii trebuie să ceri, dar şi să oferi, iar asta face şi Pull and Bear. Firma oferă o multitudine de beneficii angajaţilor, printre care şi oportunitatea de a se dezvolta în cadrul brandului.