Puţine idei au generat atâtea speranţe şi atâtea temeri ca aceea de a crea viaţă în laborator. Alchimiştii de acum câteva secole credeau că este suficient să se amestece, în cantităţi adecvate, o serie de substanţe şi în eprubetă s-ar forma un mic omuleţ care ar creşte treptat pentru a de¬veni un om adevărat. Nimeni nu vorbea însă despre sub¬stanţele necesare. În secolul al XVI-lea, Paracelsius a su¬gerat o metodă eficace, după părerea lui - încălzirea „sămânţei” umane şi hrănirea ei cu sânge de aceeaşi ori¬gine „Dacă veţi proceda aşa, spunea el, in 80 de zile se va forma un copil veritabil şi viu, dotat cu toate membrele unui copil născut de o femeie, dar mult mai mic. Îl vom numi homuncul.”
Visul alchimiştilor era destul de „modest”. Ei voiau doar să vadă un copil crescând în laborator.
Geneticienii contemporani merg pe alte drumuri. Ei îşi propun să creeze organisme din rearanjarea aceloraşi materiale pe care le-a folosit şi natura sau - de ce nu? ¬să experimenteze alte materii prime. Înainte de a imita natura, va trebui să înţeleagă drumul de la prima mole¬culă organică la celulă. Fără îndoială, o asemenea temă depăşeşte posibilităţile actuale ale ştiinţei. „Viaţa a înce¬tat însă să mai fie un mister, spunea cândva J.B. Vernal, şi devine practic o ghicitoare, o criptogramă care poate fi deodată un model de lucru pe care, mai devreme sau mai târziu, îl vom putea imita.”